„Canapea” este un cuvânt de împrumut, transliterat din cuvântul englezesc „sofa” și aparține categoriei de mobilier tapițat. De obicei, se referă la un scaun cu mai multe-locuri, cu perne, arcuri, spumă și cotiere. Originile sale pot fi urmărite încă din Egiptul antic în jurul anului 2000 î.Hr., cu adevărate canapele tapițate apărând la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, utilizând inițial materiale elastice naturale precum părul de cal și pene de pasăre ca umplutură.
Canapele moderne constau în principal dintr-un cadru, materiale de umplutură și țesătură. Cadrele sunt împărțite în structuri din lemn masiv și plăci aglomerate, iar umpluturile includ spumă poliuretanică și puf. Stilurile cuprind diferite tipuri, inclusiv americane, japoneze, chinezești și europene. Canapelele japoneze se caracterizează prin cotiere din lemn și un profil redus, în timp ce canapelele chinezești folosesc cadre din lemn masiv cu perne de spumă înlocuibile.
Canapelele funcționale se dezvoltă rapid. Privind înapoi la istoria dezvoltării canapelelor în China, trebuie menționată mai întâi „masa de jad” a dinastiei Han. „Masa de jad” descrisă în „Miscellaneous Records of the Western Capital” este un scaun cu straturi groase de țesătură, care poate fi privit drept „strămoșul” canapelelor chinezești.